Clubul Roman al Orhideofililor 1990

 

de Andrei Lenard, fondator

 

Infiintarea Clubului Roman al Orhideofililor in 1990 a fost intr-un fel oficializarea actvitatii unui grup de prieteni, care incerca sa descopere noi si noi locuri in imprejurimile Brasovului unde cresc orhidee autohtone. Pasiunea noastra pentru orhidee, era privita in acea perioada in Romania ca o ciudatenie.

Interesul nostru pentru aceste flori a aparut in urma unei descoperiri, pe care altii o facusera cu sute de ani in urma: exista orhidee in Romania, chiar in jurul nostru, pe pasuni, in paduri si mlastini.

 

Povestea a inceput in primavara anului 1985, iar in toamna, cu ocazia vizitei in Ungaria, unde aveam voie din 2 in 2 ani, am reusit sa iau legatura cu Societatea Orhideofililor din Ungaria, care exista si functiona de citiva ani buni. Propunerea de a deveni membru al Societatii, desi era intr-un fel riscanta (eram in 1985! Si traiam in Romania) a fost acceptata.

Astfel, cu mari eforturi, am putut fi prezent in toamna anului `86 la Conferinta Interorchidea (a tarilor socialiste), organizata la Budapesta si apoi in `87  la Brno.

Aceste prezente au atras simpatia Comitetului European pentru Orhidee: Charles Oertle, Secretarul General de atunci a decis in 1987 cooptarea in Comitet, ca membru individual.

Invitatia la Congresul European de la Paris, din 1988, si stradania de a ajunge acolo a dat ocazia autoritatilor de a interzice pe viitor orice iesire din Romania. Nimeni nu si-ar fi inchipuit si nu-si poate inchipuie  nici astazi ca niste plante nevinovate, pe care incerci sa le ocrotesti pot determina in final asemenea reactii...

In iunie 1990 Clubul nostru cu sediul in Rasnov, a devenit membru deplin al Comitetului European pentru Orhidee, cu sediul in Elvetia.

 

Au urmat multe reusite:

 

1991 – Congresul European de Orhidee (EOC) Roma  - prezentarea  filmului documentar „Orhidee, orhidee!”

1992 – Conferinta Anuala Arbeitskreisen Heimische Orchideen, AHO, Eisenach Germania – prezentarea referatului „ Orhidee autohtone din judetul Brasov”

1993 – Publicarea articolului in revista AHO Germania

         - Participarea la Congresul Mondial al Orhideelor (WOC), Glasgow, ca invitat al presedintelui, sir Alisdair Morrison (British Orchid Council)

         - Expozitia „Secretul Orhideelor” in colaborare cu Muzeul de Arta Brasov

1994 – Congresul European de Orhidee (EOC) Hanovra – prezentarea referatului "Orhidee autohtone din Romania" cu diapozitive de Rik Neirynk (Belgia)

1997 – Congresul European de Orhidee (EOC)  Geneva – prezentarea „icoanelor cu orhidee” pe foita de aur pictate de Toma Condrea (Rasnov); presedintia  unei sectiuni de referate

1999 – Orchideenaustellung Bad Salzuflen, partcipare ca invitat al presedintei Siegrid Grote  (Deutche Orchideen Freunde)

2000 – Congresul European de Orhidee (EOC)  Copenhaga, participare ca invitati al presedintelui Hans Christiansen (Dansk Orkide Club)

2001 – Congresul International si expozitia Fiere da Fiori di Pordenone, Italia. Sretko Milanovici: referatul "Orhidee autohtone din Parcul National Portile de Fier"

2003 – Congresul European de Orhidee (EOC) Londra, participare ca invitati al presedintelui Henry Oakley (British Orchid Council)

2004 -Internationale Orchideen Ausstellung Dresden, Expeditie cu „Orhitrabi” prezentat in cadrul expozitiei, premiu si medalie de onoare al Deutsche Orchideen Gesellschaft

2005 – World Orchid Conference (WOC) Dijon; coordonator al santierului expozitiei; primul stand cu orhidee al Clubului nostru la  o expozitie mondiala; exponat filatelic „Oameni si orhidee”.

2006 Prezenta la EOC in Padova, Italia, cu o expozitie de picturi cu orhidee de Sretko Milanovici, cat si o expozitie fotografica cu tema "Parcul National Portile de Fier".

 

 

            Prin activitatea Clubului incercam sa trezim interes pentru aceste flori deosebite, Orhideele. Ne straduim sa protejam orhideele autohtone, care cei mai multi oameni nici macar nu cred ca exista. In ziua de azi, cand fiecare petic de pamant e in primejdia de a fi distrus, protectia acestor plante rare ar trebui sa fie o prioritate pentru cei ce stiu sa perceapa frumosul.

 

 

© www.orchidclub.ro

 

pagina principala | Clubul Orhideofililor din Romania | despre orhidee | sfaturi |sfaturi pentru cumpararea de orhidee | sfaturi pentru cresterea de orhidee | galerie | poze cu orhidee autohtone | poze cu orhidee exotice | poze din activitatea clubului | wallpaper cu orhidee | filatelie | Papa & orhideele | lista stampilelor cu orhidee din Romania  |link -uri cu orhidee | contacte | newsletter gratis